( 1 Vote ) 

 

Negociatorul din partea Israelului, Yitzhak Molcho, și omologul său palestinian, Saeb Erekat se întâlnesc astăzi în capitala Iordanului, Amman, pentru prima dată după mai mult de un an de zile. Dar nici unul dintre oficiali nu se așteaptă să ajungă la un acord.

Prioritar pentru ambele părți este să evite acuzele la adresa partenerului de dialog dacă procesul de reconciliere nu poate fi repornit astăzi.

Iordanul găzduiește negocierile în speranța că discuţiile ar putea aduce pacea între cele două părți.

„Eforturile iordaniene reprezintă cele mai recente măsuri disperate pentru a salva această situație", a declarat Erekat la o conferință de presă. „Sperăm că guvernul israelian va da reciproca eforturilor iordaniene și va opri lucrările de construcții în West Bank și va accepta soluția conceptului de două state", a mai spus el.

Negocierile dintre Israel și Palestina au încetat în 2010 după ce Israelul a refuzat să oprească planurile de construcție a 1600 de unităţi locative pe teritoriul pe care palestinienii îl doresc drept viitoare capitală. Israelul a spus în schimb că pacea nu ar trebui să vină cu precondiții.

Aproape 500.000 de evrei locuiesc în construcții pe teritoriul ocupat. Construcțiile sunt ilegale conform legii internaționale, deși Israelul a disputat acest lucru, conform unei înțelegeri încheiată în 2004 cu G.W.Bush, pe atunci președinte al Statelor Unite.

Trimișii israelieni și palestinieni urmează să aibe şi întâlniri bilaterale cu diplomaţii Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Acesta este condus de Tony Blair, împreună cu oficiali ai grupului diplomatic, care reprezintă Uniunea Europeană, Rusia, Statele Unite și Națiunile Unite.

Cvartetul a declarat că discuțiile dintre cele două părți trebuie să ajungă la un final până la sfârșitul lui ianuarie.

Reprezentanții grupării islamiste palestiniene Hamas, care conduc Fâșia Gaza, au condamnat întâlnirea și se gândesc la un boicot.

„Această întâlnire va continua politica de eșec... Noi, cei din mișcarea Hammas, cerem ca autoritățile palestiniene să oprească și să boicoteze aceste tipuri de întâlniri, care sunt periculoase, din punct de vedere politic", a declarat purtătorul de cuvânt al grupării, Sami Abu Zuhri.

Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei consideră această mișcare drept „o greșeală fatală", care va împinge Palestina într-un alt joc al așteptării.

La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, critică încercările Palestinei de a încerca o împăcare cu islamiștii din Hamas, care controlează Gaza și refuză să accepte o coabitare permanentă cu Israel. Președintele Palestinian, Mahmoud Abbas, s-a împotrivit la rândul lui să recunoască Israelul ca stat.

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu a fost înfiinţat în anul 2002, în Spania, pentru a media violenţele din conflictul israelo-palestinian.

Sursa:semneletimpului.ro

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Top Crestin Certificat Web